ThetaHealing pentru resurse umane
ThetaHealing pentru resurse umane este un nou curs acreditat ThetaHealing.
Cursul este conceput pentru a servi nevoilor pe care le au practicienii de resurse umane în procesele de identificare, dezvoltare și materializare a abilităților și talentelor angajaților.
Una dintre principalele reguli ale performanței este aceea de a pune omul potrivit la locul potrivit, de a găsi un mix corect între nevoile organizației și abilitățile unei persoane.
Uneori, studiile unui angajat nu vorbesc despre abilitățile sale reale, testările și experiența acumulată și pot indica doar într-o anumită măsură talentele unui angajat.
Însă, prin anumite tehnici ThetaHealing, se poate identifica potențialul uman, care nu este vizibil cu ochiul liber.
O selecție de tehnici alternative, rezultatul a peste 20 ani de studiu și de practică a Cristinei Hlusak în companii din SUA, Asia și Europa, pot fi utilizate cu succes în centrele de evaluare, în alegerea candidatului potrivit și în explorarea abilităților și talentelor reale, după angajare.
Cursurile pot fi realizate atât în house, la sediul clientului, sau în cadrul cursurilor standard.
Practicienii de resurse umane, trainerii, practicienii de coach-ing învață la acest nou Curs ThetaHealing cum să includă în procesul de recrutare tehnici care să releve abilitățile reale ale unei persoane, dincolo de CV-ul său, să includă exerciții în cadrul ședințelor de coach-ing sau în cadrul programelor de training softskills.
Totodată, cursanții învață să elimine fricile și anxietățile legate de viața de corporație și fricile personale pe care nu le conștientizează, înțeleg rolul fiecărui membru al unei echipe, îmbunătățesc relația cu clienții, elimină blocajele și convingerile limitative, înțeleg mecanismele furiei și învață să elimine tensiunile, să găsească adevărata motivație și pot performa, înțelegând rolul fiecărui om, fiind indispensabil într-o organizație.
Înscrie-te acum la următoarele cursuri și evenimente ThetaHealing cu Cristina Hlusak.
Abonează-te la newsletter!
Tag:coach-ing, resurse umane, training